You are here: Home Evenimente ancheta Balul Ancheta 2010
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

Balul Ancheta 2010

E-mail Print PDF
Vineri seara, la restaurantul Star, echipa săptămânalului „Ancheta” a sărbătorit, alături de sute de personalităţi din viaţa publică a judeţului, opt ani de existenţă, opt ani de presă de investigaţii, opt ani de supremaţie în rândul publicaţiilor argeşene de gen. Aniversarea a fost marcată prin organizarea Balului Ancheta, unul dintre cele mai aşteptate şi mai reuşite evenimente mondene ale anului, din cadrul căruia nu au lipsit mult aşteptatele premii Ridendo, premiile de excelenţă ale anului 2010 şi lansarea catalogului „Cei mai puternici oameni ai Argeşului”. O petrecere reuşită, o seară de bună-dispoziţie şi un bun prilej pentru personalităţile judeţului, prezente în număr mare la Star, de a socializa, dialoga şi de a se distra până spre dimineaţă  în compania trupei „De la Fun” condusă de către Dan Şipoteanu.
Premiile de Excelenţă vin în fiecare an să recompenseze activitatea celor care, prin eforturile lor, contribuie la dezvoltarea şi promovarea judeţului. La ediţia din acest an a Balului şapte  personalităţi argeşene au fost evidenţiate:
n Pentru dezvoltarea celui mai ambiţios proiect de afaceri în domeniul serviciilor turistice şi pentru poziţionarea municipiului Piteşti pe harta internaţională a lanţului hotelier Ramada, s-a acordat Premiul de Excelenţă 2010 – secţiunea economic, domnului Virgil Dumitru, manager Grupul de firme Comesad.
n Pentru asumarea unei investiţii curajoase şi importante în cele mai tulburi vremuri ale economiei locale şi pentru meritul de a reînvia în peisajul judeţean o perlă a turismului autohton - Hotel Argeşul, s-a acordat Premiul de Excelenţă 2010 – secţiunea economic - domnului Gheorghe Popescu.
n Pentru abilitate managerială, iniţiativă şi perseverenţă, precum şi pentru promovarea la nivel european a celui mai important brand autohton – Magiunul de Topoloveni, s-a acordat Premiul de Excelenţă 2010 – secţiunea Reprezentare Naţională - doamnei Bibiana Stanciulov.
n Pentru performanţă în sistemul administraţiei publice locale argeşene, pentru longevitate şi seriozitate, pentru reînvierea tradiţiilor locale şi postarea lor pe harta evenimentelor de prestigiu naţional, s-a acordat Premiul de Excelenţă 2010 – secţiunea Administraţie Publică - doameni Elisaveta Tudose, primar al comunei Coşeşti.
n Pentru performanţă instituţională şi dedicare personală, pentru abilitatea de a salva din pragul colapsului o unitate medicală indispensabilă pentru mii de cetăţeni şi de o transforma într-o instituţie de referinţă a sistemului sanitar argeşean, s-a acordat Premiul de Excelenţă 2010 – secţiunea Instituţii - doamnei Rina Boaţă, manager al Spitalului „Dr. Ion Crăciun” din Călineşti.

Constantin Nicolescu - pentru a şasea oară desemnat „Cel mai puternic om din Argeş”


Competiţie de infarct anul acesta pentru desemnarea celui mai puternic argeşean! Odată cu lansarea „Catalogului celor mai puternici oameni din Argeş”, cei prezenţi în paginile ediţiei de colecţie şi-au exprimat opiniile vizavi de o ierarhizare a celor care deţin pârghiile puterii la nivelul judeţului, în anul 2010. Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, a reuşit să-şi păstreze titlul de cel mai puternic om din judeţ, obţinut a şasea oară consecutiv, având 48 de nominalizări, fiind urmat îndeaproape de senatorul Mircea Andrei, liderul PDL Argeş, cu 41 de voturi. Podiumul competiţiei a fost completat de primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, care a strâns 13 nominalizări. Iată cum se prezintă, la nivelul anului 2010, topul celor mai puternici oameni ai Argeşului:
n Locul I – Constantin Nicolescu – 48 nominalizări
n Locul II – Mircea Andrei – 41 nominalizări
n Locul III – Tudor Pendiuc  – 13 nominalizări
n Locul IV – Înalt Preasfinţia Sa Calinic, Valentin Vişoiu, Gheorghe Davidescu - 9 nominalizări
n Locul V – Gheorghe Badea, Virgil şi Sorin Dumitru, Constantin Stroe – 5 nominalizări
n Locul VI – Benone Lazăr, Dan Lazăr, Dumitru Nicolae, Florin Frătică, Cătălin Spătaru – 2 nominalizări.
Au mai primit câte o nominalizare: Raluca Ioana Van Staden, Vatică Bold, Marian Drăgoi, Nicolae Ivănescu, Adrian Prodănel, Gheorghe Dolofan, Florin Ene, Dan Sergiu Bogoi, Florea Costache, Ion Popa, Adrian Dinoiu.

Premiile Ridendo - sarea şi piperul petrecerii


n Ionuţ Ştefănescu şi Ştefan Lăzăroiu au primit Premiul „Drumurile noastre toate...” cu menţiunea „...s-or mai întâlni vreodată”, în amintirea unei vechi prietenii.
n Ion Predica, alias Semaca, nu a scăpat de umorul acid al trupei Ridendo, care l-a taxat pentru participarea la întâlnirea de taină a PDL-iştilor revoluţionari de la Budeasa şi i-a dedicat premiul „Pucesc, deci exist!”, cu menţiunea „Gândesc cu capu’ tractor. Sunt tirist!”.
n Florin Frătică, edilul comunei Bradu, a fost şi el erou al pamfletelor muzicale, fiind recompensat cu Premiul „Regele Soare...” cu menţiunea „...cu cel mai tuciuriu electorat”.
n Ştefan Ciocănel a primit din partea trupei Ridendo Premiul „Cine e cu mama îi zic tată”, cu menţiunea „Prietenul la Budeasa se cunoaşte”, cu dedicaţie pentru amicii Cristian Boureanu şi Radu Nistor, făcându-se aluzie la implicarea sa în înăbuşirea în faţă a tentativei de puci de la Budeasa.
n Georgiu Gingăraş, preşedinte al UNPR Argeş, a fost răsplătit cu Premiul „Ziua Independenţilor”, cu menţiunea „Garnitura de rezervă”.
n Lavinia Năstase este pentru a doua oară în carieră victimă a Trupei Ridendo, de data aceasta fiind luată în vizor pentru campaniile de susţinere a ţiganilor din diaspora, dar mai ales pentru tratamentul pe care i l-au aplicat colegii de partid, care i-au refuzat accesul la o funcţie. Ea a primit premiul „Gargarazza” cu menţiunea „A călcat în Cultură şi n-a mai ieşit din ea!”
n Simona Bucura-Oprescu, purtătoarea de cuvânt a PSD Argeş, şi-a adjudecat Premiul „Această Evita Peron a PSD-ului”, cu menţiunea „O floare şi doi grădinari... mustăcioşi!”, aluzie la comentariile răutăcioase privind susţinerea de care se bucură în partid.
n Primarii Ion Dumitru şi Gheorghe Stancu au primit, la pachet, Premiul „Doi sub o umbrelă”, cu menţiunea „Cine fuge primul fuge mai bine!”. Prietenii ştiu de ce...
n Mircea Andrei, preşedintele PDL Argeş, a făcut şi el cunoştinţă cu umorul înţepător al trupei Ridendo, care i-a dedicat Premiul „Nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte!”, cu menţiunea „Orice Naş îşi are Gogul lui!”.
n Maria Dinu, membră activă a PSD Argeş şi vicepreşedinte al organizaţiei de femei a partidului, a primit Premiul „Ana Pauker”, cu menţiunea „Trei culori cunosc pe lume: roşu, roşu, roşu!”

Ancheta - văzută de personalităţile judeţului


n Virgil Dumitru, preşedinte AOA Argeş, manager Grupul de firme Comesad: „În fiecare luni dimineaţă, la prima oră, îmi beau cafeaua citind Ancheta, cel mai bun săptămânal argeşean din punctul meu de vedere, o publicaţie care şi-a obişnuit cititorii să spună lucrurilor pe nume. De-a lungul timpului, Ancheta s-a dovedit un aliat al mediului privat, contribuind astfel la menţinerea tradiţiei Argeşului de a se situa în topul judeţelor cu afaceri puternice. Apreciez foarte mult atât calitatea publicaţiei, cât şi echipa sa de jurnalişti, o echipă dinamică şi profesionistă.”
n Călin Nistor, procuror-şef al DNA Piteşti: „Ancheta este - din punctul meu de vedere - cea mai bună publicaţie din Argeş. Echipa care lucrează la acest săptămânal este formată din profesionişti, ziarişti care îşi fac meseria aşa cum trebuie, motiv pentru care ţin să-i felicit. Presa este cea de a patra putere în stat, aşa că trebuie să prezinte cu obiectivitate orice informaţie, inclusiv activitatea Structurii pe care o conduc în Argeş şi Vâlcea. Toţi trebuie să avem încredere în actul de justiţie şi să ne schimbăm mentalitatea în ceea ce priveşte justiţia din România. Urez săptămânalului «Ancheta» viaţă lungă, cât mai multe apariţii şi să se menţină acolo unde este - şi anume pe prima poziţie în peisajul media din Argeş.”
n Dan Nicolae, inspector-şef IJP Argeş: „Apreciez munca echipei de la Ancheta, un săptămânal de top din punctul meu de vedere, care prezintă lucrurile cu obiectivitate şi echidistanţă. Investigaţiile făcute de către ziariştii de la Ancheta, adevăraţi profesionişti, sunt cel mai bine realizate din presa argeşeană. Colaborarea mea, dar şi a colegilor mei cu Ancheta este excelentă, bazată pe transparenţă - aşa cum trebuie de altfel să fie. Urez săptămânalului Ancheta să se menţină în topul mass-media din Argeş şi să aducă mereu pe piaţă subiecte de larg interes.”
n Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Argeş: „Sunt în viaţa publică de 15 ani, aşa că am avut şansa de a cunoaşte şi de a colabora cu ziariştii săptămânalului Ancheta încă de la începuturile sale pe piaţa presei argeşene. Este o publicaţie care şi-a păstrat seriozitatea şi direcţia pe care şi-a propus-o, cu un colectiv de redacţie foarte bun, care nu şi-a pierdut verticalitatea şi despre care nu am auzit niciodată comentarii care să compromită renumele acestui săptămânal. Ancheta este un ziar care păstrează echilibrul în viaţa publică şi socială din Argeş. Cât priveşte poziţia sa pe piaţa mass-media din judeţ, cei care fac diferenţa sunt cetăţenii, care apreciază cel mai bine o astfel de activitate.”
n Gheorghe Davidescu, prefectul judeţului Argeş: „Pentru mine apariţia publicaţiei Ancheta în peisajul media argeşean a însemnat o surpriză, fiind un ziar puternic, şi a demonstrat că forţa sa stă în forţa echipei sale. Chiar dacă şi-a schimbat numele de-a lungul timpului, şi-a păstrat aceeaşi echipă unită, a dat dovadă de obiectivitate şi de echilibru jurnalistic. Săptămânalul Ancheta nu a făcut jocurile unuia sau altuia, nu a intrat în jocuri murdare, cum din păcate se mai întâmplă cu alte publicaţii. Indiferent de evoluţia presei, Ancheta va fi, cu siguranţă, unul dintre săptămânalele care va face istorie în judeţul Argeş”.
n Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti: „Ancheta este o publicaţie ancorată direct în realitatea argeşeană, fiind susţinută de un colectiv redacţional tânăr şi entuziast, cu multă putere de muncă şi de investigaţii. Subiectele abordate sunt în concordanţă cu realităţile momentului, ceea ce nu poate fi decât un lucru esenţial pentru clarificarea şi rezolvarea, pe cât posibil, a anumitor probleme care privesc societatea în care trăim.”
 

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner